Memory Alpha
Kira Nerys

Kira Nerys, femeie bajorană.

Bajor

Bajor.

Bajoranii sunt o specie originară de pe planeta Bajor. Sunt o specie veche care au dezvoltat o tehnologie avansată, înainte de evoluţia umanităţii pe Pământ.

În 2328 Uniunea Cardassiană, care a fost preluată de către o dictatură militară, a invadat Bajorul, ocupându-l timp de patruzeci de ani, timp în care au forţat Bajoranii să muncească ca sclavi, folosindu-i în diferite operaţiuni miniere şi secătuind planeta de resurse. Acest lucru i-a forţat pe mulţi Bajorani să fugă şi să trăiască în tabere de refugiaţi departe de dominaţia Cardassiană, în timp ce alţi Bajorani s-au implicat în mişcări de rezistenţă, organizând atacuri teroriste împotriva unor ţinte Cardassiene.

Federaţia Unită a Planetelor nu a putut interveni în această situaţie, din cauza unor considerente privind prima directivă; dacă Bajorul devenea membru al Federaţiei înainte de ocupaţia Cardassiană, Federaţia era obligată să-l apere, dar în acest caz a fost considerată o problemă internă între Uniunea Cardassiană şi o planetă membră/subiect al acesteia. Acest lucru a făcut ca unii Bajorani să aibă resentimente faţă de Federaţie, mai ales atunci când Federaţia a fost invitată iniţial pentru a administra staţia Deep Space Nine.

În 2369, autorităţile civile Cardassiene au preluat controlul Uniunii şi au ordonat armatei să se retragă din Bajor, după care Guvernul Provizoriu Bajoran a invitat Federaţia Unită a Planetelor pentru a configura baza de pe fosta staţie de exploatare minieră Cardassiană Terok Nor, redenumită între timp Deep Space Nine, intenţionând să devină membru al Federaţiei. Lânga staţie s-a descoperit o gaură de vierme, transformând staţia într-o zonă circulată de nave spaţiale.

În 2369, atunci când comandantul (mai târziu căpitanul) Benjamin Sisko a primit comanda DS9, una din instrucţiunile sale a fost să pregătească Bajorul ca să devină membru cu drepturi depline în cadrul Federaţiei (DS9: „Emissary”). Aceasta a fost o temă de lungă durată în cadrul serialului DS9. În 2373, odată cu iminenta izbucnire a Războiul Dominionului, Bajoranii au solicitat să fie admişi în Federaţie sub circumstanţe speciale. Sisko, în calitate de emisar al profeţilor, a avertizat că dacă Bajor se va alătura Federaţiei în acel moment, aceasta ar însemna distrugerea acestei lumi. Cu acest avertisment, Bajor a decis să nu aderare la Federaţie în acel moment. La începutul Războiului Dominionului, Bajor şi-a declarat oficial neutralitatea, deşi mulţi Bajorani s-au alăturat Flotei şi, de asemenea, a apărut o rezistenţă nouă privind ocupaţia staţiei Deep Space Nine. Potrivit romanului serialului Star Trek: Titan, Bajor în cele din urmă s-a alăturat oficial Federaţiei în 2376, la un an după terminarea Războiului Dominionului.

Bajor[]

Bajor este planeta bajoranilor, şi este planeta mai mare în Sistemul Stelar Bajoran. Posedă cinci luni, şi Jeraddo (a cincea) are o atmosferă respirabilă.

După eliberarea planetei de ocupaţia cardassiană, guvernul lui Bajor a solicitat asistenţă la Flota Stelară în calitate de ajutor umanitar, pentru reconstrucţia sistemului de apeducte de pe Bajor.


Specii din Calea Lactee
AndorieniBajoraniBetazoidiBorgiCardassieniDenobulaniDominionFerengiHirogeniKazonKlingonieniOcampaPolimorfiQRomulaniSulibaniTalaxianiTellariţiTrillUmani (Pământ)VulcanieniXindiMai multe specii…