James Tiberius „Jim” Kirk a fost un bărbat uman şi ofiţer al Flotei Stelare în secolul al 23-lea. Kirk a comandat două nave spaţiale numite Enterprise: USS Enterprise (NCC-1701) şi USS Enterprise (NCC-1701-A), şi a servit intereselor Federaţiei ca explorator, soldat, călător în timp, şi diplomat.
Biografie[]
Kirk s-a născut pe Riverside, Iowa, în Statele Unite ale Americii; pe 22 martie 2233 (dată stelară 1277.1). Tatăl lui Kirk este George Samuel Kirk (apare din Star Trek XI: Viitorul începe) şi mama lui Kirk este Winona Kirk.
În timpul tinereţii lui Kirk pe Tarsus IV, a fost unul dintre cei nouă supravieţuitori şi martori ai masacrului de 4000 colonişti datorită exterminării efectuată de către Kodos executorul ca să colonia ar putea depăşi un foamete. George Samuel şi Aurelan Kirk, fratele mai mare şi cumnata lui Kirk, au murit în invazia a paraziţilor neuronali pe Deneva, în 2267. Nepotul lui Kirk, Peter Kirk, a supravieţuit.
A dezvoltat o distinsă carieră în Academia a Flotei Stelare, fiind prima persoană să treacă testul Kobayashi Maru că reprobase la cadeti în timpul multe decenii. Deoarece simulatorul a fost pregătit ca să oricare acţiune a cadeţilor încheie în eşec, Kirk s-a decis să rescrie programul pentru a salva echipajul al navei Kobayashi Maru, ceva care a făcut trei ori consecutive în faţa uimirii instructorul său. Îl au felicitat prin gândul său original. Numărul lui Kirk din Flota Stelară este SC 937-0176 CEC.
Kirk a început în flota ca cadet în 2250. Când încă a fost un student al Academiei, a obţinută o ascensiune la Aspirant şi un loc pentru a continua studiile sale la bordul navei USS Republic în anul 2251. A avansat din nou la Sublocotenent în 2253 şi a întors la Academia a Flotei ca instructor.
Până gradaţia sa în Flota Stelară în 2254, Kirk a avansată pe locotenent şi a servită pe USS Farragut (NCC-1647). Kirk a obţinut o mare cantitate de experienţă în Farragut, dirijând prima sa explorare planetară şi ieşind viu de la un atac mortal de un material gazos numit Beta XII A, în celui care a decedaţi o mare parte din echipajul al lui Farragut, inclus căpitanul Garrovik.
Viaţa lui James Kirk între 2254 şi 2263 este necunoscută; cu toate acestea conjecturi stabilesc că Kirk a avansat pe locotenent comandor în 2255. Kirk a avansat pe comandor în 2260 şi a fost alocat ca oficial pe postul pentru revizuire din Enterprise, când nava a trecută zece ani scund comanda căpitanului Christopher Pike. Aceste sarcini au forjate în Kirk ideea de a se converti în proximul căpitan al lui Enterprise, cimentată prin ascensiunea sa la căpitan în 2263, în acelaşi moment că Pike s-a retras de la Flota.
Kirk s-a convertit în căpitanul al navei USS Enterprise (NCC-1701) şi a fost al treilea, succedând căpitanul Robert April care a moştenit de Pike comanda a navei. Kirk a poruncit Enterprise în istorica sa misiune de 5 ani, dinspre 2264 la 2269. Când a terminat misiunea îl au avansat pe amiral şi a fost alocat ca şef de operaţii al Flotei, în timp ce Enterprise a fostă într-o perioadă de 2½ años pentru recondiţionare.
În 2272, pentru a depăşi crizele cu V’Ger, amiralul Kirk a luat comanda temporală a lui Enterprise, cu căpitanul Willard Decker. După dispariţia lui Decker, se pare că Kirk a revenit să fie pe comanda a navei, şi o nouă misiune de explorarea a avut loc după aceea la bordul navei Enterprise până 2282, când Kirk a abandonat Flota Stelară şi a întors ca amiral, în 2284 (Star Trek VII: Generaţii).
În 2284 Kirk a fost pe comanda departamentului de antrenament al Academiei a Flotei Stelare şi în cele din urmă a luată comanda a lui Enterprise cu intenţie de învinsă pe vechiul său duşman Khan Noonieng Singh. A menţinut comanda a navei după moartea căpitanului actual Spock. Drept consecinţă de sechestrat nava Enterprise şi sabotat nava USS Excelsior (NX-2000) în 2285 pentru a-l resuscita pe Spock, a fost degradat la căpitan. Mai târziu, şi în urma de a salva Pământul de la distrugere totală de o sondă extraterestră care a căutată contact cu balene gri, s-a înmânat pe Kirk comanda de o nouă USS Enterprise (NCC-1701-A), care a fost căpitanul până circa 2293.
A avut un fiu, numit David, cu doctoriţa Carol Marcus, dar a fost asasinat de klingonienii în 2285. În jurnalul său personal, ani după aceea a gravaţi că nicicând ar ierta pe klingonienii moartea a fiului său. Această înregistrare s-a folosită împotriva lui în timpul unei judecată într-o Tăietură Klingoniană în cea care a fost acuzat de asasinat cancelarul Klingon Gorkon în 2293; a fost condamnat la închisoare pe viaţă în minele temniţă de Gulag Rura Penthe, dar a fostă salvat şi s-a demonstrat inocenţa sa.
În 2294 a dispărut (dându-i prin mort) când USS Enterprise (NCC-1701-B) a rezultată dăunată când a intrat din Nexus. În planul de existenţă de pe Nexus, a cunoscut pe căpitanul Jean-Luc Picard, care îl a insistat pentru a întoarce cu el pe planeta Veridian III în anul 2371 din universul real şi a aresta încercarea lui Tolian Soran prin a întoarce pe Nexus, evitând aşa moartea de 283 milioane de locuitori de pe Veridian IV. În această ultimă bătălie contra Soran, Kirk s-a sacrificat pentru a aresta planul lui Soran, şi resturile lui Kirk au foşti înmormântaţi în această planetă de Picard.
Tacticile şi aventurike lui Kirk sunt legendare şi bine cunoscute în cadranele Alfa şi Beta şi încă sunt menţionaţi în secolul XXIV.
Realitate alternativă[]
Într-o nouă linie temporală prin vină unui grup invadatori romulanii din viitor, nava Enterprise trebuie să aresteze încercarea lor de exterminat la Federaţia Unită a Planetelor. James T. Kirk s-a născut în spaţiul exterior şi este puţin cam ireverenţios în faţa regulilor, fapt care face că nişte aspecte de „nouă sa viaţă” înceapă fiind opuşi la viaţa sa originală, de exemplu, relaţia sa cu Spock naşte ca o duşmănie. Intervenţia unui bătrân Spock din viitor reuşeşte să unească la amândurora personaje, care vin împreună pentru o luptă finală prin izbăvirea a Pământului.
Informaţii de fond[]
James T. Kirk este personajul principal din „Star Trek: Seria originală” şi câteva filme care i-au urmat, fiind interpretat de actorul William Shatner. În filmele Star Trek XI: Viitorul începe şi Star Trek XII: În întuneric este interpretat de Chris Pine (ca un tânăr Kirk).